Școlile forestiere din Carpați – o cooperare pilot pentru protecția naturii și educația de mediu
Proiectul „Educație forestieră în Carpați – proiect pilot în vederea cooperării și protejării naturii prin intermediul și cu ajutorul educației de mediu”– cu o durată de 24 de luni (1 octombrie 2019 – 30 septembrie 2021) și un buget total de 672.333,53 euro este implementat de Asociația de Turism din Ivano-Frankivsk-Ucraina din cadrul Programului de cooperare transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020 și este co-finanțat de Uniunea Europeană.
Partenerii proiectului sunt RNP ROMSILVA – Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului (România), Departamentul de dezvoltare regională și construcția administrației de stat a districtului Dolyna și Consiliul Satului Vyhoda (Ucraina).
Populația din zonele montane ale județului Maramureș în România și regiunea Ivano-Frankivsk din Ucraina are ca principal mijloc de existență exploatarea resurselor forestiere din zonă. Ambele regiuni își recunosc biodiversitatea bogată, dar suferă din cauza practicilor forestiere nesustenabile. Eforturile de conservare a naturii sunt privite ca limitând activitățile economice locale. Tinerii, ca garanți ai protejării naturii, nu văd perspective și migrează. Este necesară creșterea sprijinului comunitar pentru activitățile de conservare, înțelegerea valorii biodiversității și a economiei forestiere durabile.
Prin urmare, obiectivul general al proiectului este de a sprijini practicile de conservare a naturii în zona transfrontalieră a Carpaților prin îmbunătățirea educației pentru conservarea naturii în comunitățile transfrontaliere. Proiectul va lansa inițiativa transfrontalieră a Școlii Forestiere din regiunea carpatică prin introducerea de componente interactive și de învățare în aer liber, care susțin activitățile de conservare a biodiversității pădurilor.
Conștientizarea comunitățiilor locale și a vizitatorilor va fi crescută prin comunicarea cu privire la fragilitatea ecosistemelor forestiere și rolul acestora în activitățile de zi cu zi.
Proiectul va lansa Școala Forestieră în Parcul Natural Munții Maramureșului din România și va extinde activitățiile Școlii Forestiere Vyhoda din Ucraina ca centre de educație de mediu, interpretare a naturii, lucrări de conservare prin promovarea practicilor forestiere și agricole sustenabile, care vor servi mult timp după încheierea proiectului.
Proiectul va furniza programe de învățământ în vederea educării tinerilor care în viitorul apropiat vor lua decizii cu o înțelegere cuprinzătoare a modului în care funcționează mediul înconjurător.
Proiectul va asigura activitățiile indoor prin furnizarea de echipamente pentru activități educaționale în aer liber și în natură, oferind coordonare, coeziune și asigurarea calității pentru ambele școli. În special, noua zonă de educație în aer liber, cu turnuri de observare a animalelor sălbatice, locuri de odihnă și trotuare din lemn, cu facilități de educație și interpretare a mediului la fața locului și echipamente de observare, vor fi create în jurul zonei umede Shyrkovets din satul Vygoda din Ucraina.
Școala Forestieră a Centrului Feroviar Vygoda va deține o nouă clasă ecologică și o unitate de învățare interactivă pentru tineri – un pavilion care reproduce mediul natural, în timp ce Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului din România își va renova și recompartimenta spațiile din clădirea sediului central pentru a deveni operaționale pentru activitățile interioare ale școlii forestiere pentru o gamă largă de copii, inclusiv pentru cei cu dizabilități.
Grupurile de educație ecologică din Ucraina și România vor elaborara conținutului comun al școlii forestiere și a materialelor specifice. O serie de prezentări la nivel local vor fi organizate pentru familiarizarea educatorilor din ambele regiuni transfrontaliere privind oportunitățile de învățare respectiv a noului curriculum dezvoltat.
Pentru a familiariza partenerii români cu conceptul de școală forestieră și practicile educației de mediu, proiectul planifică în faza de pornire efectuarea unei vizite de studiu a educatorilor la Centrul de patrimoniu feroviar Vygoda Narrow Gauge și școala sa forestieră din Ucraina.
Prin campaniile de conștientizare, proiectul va favoriza înțelegerea relațiilor dintre comunitățile transfrontaliere și mediul înconjurător, va promova o abordare pro-biodiversitate care să permită luarea de măsuri de către localnici și vizitatori.
În faza finală a proiectului, în România va fi organizată o tabără transfrontalieră pentru studenți cu pregătire în științele mediului din ambele țări, viitori practicieni în aria naturala protejată, iar în Ucraina va avea loc o conferință internațională pe tema practicilor de educație de mediu pentru conservarea biodiversității în zona de implementare a programului.
Consolidat printr-o campanie intensă de conștientizare a biodiversității, infrastructură inovatoare și rețea de practicieni în științele mediului, proiectul intenționează să demonstreze legătura dintre sănătatea ecosistemelor forestiere și bunăstarea socio-economică care se reflectă în practicile și comportamentele locale ale comunitățiilor locale și a vizitatorilor.
Această versiune a proiectului a fost realizată cu ajutorul financiar al Uniunii Europene și al Programului. Conținutul acestui document este responsabilitatea exclusivă a Asociației de Turism din regiunea Ivano-Frankivsk și nu poate fi în nici un caz considerată a reflecta poziția autorității de gestionare / a secretariatului tehnic comun sau a Uniunii Europene.