Un bărbat din Vişeu de Sus rupt de beat la volan. Vezi ce concentraţie de alcool pur în aerul expirat a avut
Fiind asociat cu un comportament riscant, consumul de alcool trebuie eliminat atunci când urmează să conduceţi autovehicule pe drumurile publice. În caz contrar, riscaţi să produceţi accidente de circulaţie, să răniţi persoane, să vă pierdeţi libertatea, să vă pierdeţi dreptul de a conduce! Poliţiştii rutieri depistează zilnic persoane care urcă la volan în stare de ebrietate. De fiecare dată întocmesc dosar penal atunci când concentraţia de alcool depăşeşte 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel mai recent caz a fost înregistrat de poliţiştii din Dragomireşti azi-noapte, la ora 01.05, în cadrul unei acţiuni organizate pe D.J.186. Aceştia au oprit pentru verificări un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din Vişeu de Sus. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 0.90mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Centrul de Permanenţă Dragomireşti unde i-au fost prelevate probe de sânge.
Pe numele lui poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.