Quantcast
Channel: Jurnal de Borsa – JURNAL MM – Doar STIRI – Maramures
Viewing all 1079 articles
Browse latest View live

La Primăria din Borșa, copiii aduc în dar primăvara! GALERIE FOTO

$
0
0

12814704_1564860130498488_5311081419592913911_nPrimăvara reprezintă anotimpul renașterii, al bucuriei, al revenirii naturii la viață.  Fiecare dintre noi se bucură de sosirea acestui anotimp, mai ales după o iarnă care, în zona montană pare uneori fără șfârșit.

Cu ghiocei delicați răsărind de sub zăpadă, cu raze firave de soare, cu alai zgomotos de cocori, primăvara aduce bucurie în sufletele tuturor. Cei mici se bucură la fel de mult. Astăzi, de 1 Martie, au dăruit sau au primit mult așteptatul mărțișor, simbol al soarelui, al speranței și al norocului.

La Primăria din Borșa, primii vestitori ai primăverii au sosit, sub chipul inocent al unor copii minunați, deghizați în buburuze, floricele și clopoței zâmbitori. Cu glasuri cristaline, prin cântece și poezii, ne-au împărtășit voioși bucuria pe care le-a adus-o primăvara.

Pentru  efortul lor și pentru că le-au adus în dar primăvara, gazdele i-au răsplătit cu dulciuri și cuvinte de mulțumire. Chiar și decorul a fost unul „primăvăratic”, holul Primăriei din Borșa fiind înfrumusețat cu sute de mărțișoare realizate de elevii din Borșa și cu câteva obiecte decorative și bijuterii realizate de două localnice pline de talent și creativitate.

12814704_1564860130498488_5311081419592913911_n 10393965_1564859760498525_9191915179375446493_n 12790918_1564859917165176_9023804693039188955_n 12795345_1564859653831869_3987890298090051410_n 12795521_1564859463831888_7074964491666912211_n 12512438_1564859927165175_9116554546143269444_n 12718127_1564860147165153_1901915579658179377_n 12795455_1564859563831878_6504626741844790953_n (1) 12794624_1564859337165234_3736497693112312836_n 12799216_1564860110498490_6369600084638552719_n 12799339_1564859447165223_5266073073235660469_n 12800280_1564860017165166_3928319681201841215_n 12802757_1564859900498511_6954119675442792850_n 12729210_1564860400498461_4708542866541532084_n 12802702_1564859433831891_9055246840086911725_n 12805690_1564859723831862_4335690465473541704_n 12806242_1564859617165206_1159405673951321658_n 12809538_1564860370498464_6287433692061662604_n 10660086_1564859390498562_7998808266897870651_n 12809596_1564860263831808_384545109866039649_n 12813948_1564859360498565_7765316479976956076_n 12814042_1564859317165236_2242761300848844160_n 12814249_1564859493831885_7245533794103120508_n 12814480_1564860093831825_8689448464528208641_n 12814630_1564860470498454_9144700331365735287_n 12821621_1564859287165239_8980066422053224484_n (1) 12801230_1564860353831799_1787563951079697945_n

Foto: Mihali Andreea Dalida

The post La Primăria din Borșa, copiii aduc în dar primăvara! GALERIE FOTO appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.


Pentru tine, MAMĂ! Astăzi, la Primăria din Borșa, s-a înălțat un imn dedicat mamei!

$
0
0

12821479_963507840370572_5601063194209095587_nÎncepând cu anul 1975, printr-o rezoluție a Organizației Națiunilor Unite, ziua de 8 Martie a fost declarată Ziua Internațională a Femeii. Acest act a reprezentat recunoașterea contribuției pe care femeia a avut-o în dezvoltarea societății și în progresul pe care omenirea l-a înregistrat de-a lungul timpului.

Totodată declararea unei zile în care să fie celebrată femeia a însemnat recunoașterea realizărilor ei  fără a ține cont de diferențele etnice, naționale, lingvistice, culturale, economice sau politice. Scopul acestui demers a fost eliminarea discriminării dintre bărbat și femeie,  precum și concilierea vieții de familie cu cea profesională.

De-a lungul timpului, femeia și-a câștigat și beneficiază de drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul de vot și de a ocupa o funcție publică, dreptul la loc de muncă și la formarea profesională și multe alte drepturi care înainte i-au fost inaccesibile.

Această zi este un prilej minunat pentru fiecare dintre noi de a ne arăta dragostea, admirația, respectul și prețuirea pentru femeile din viața noastră, fie că sunt mame, fiice, surori,  verișoare, mătuși sau bunici.

12821639_963508390370517_5983997930562360987_nAstăzi sărbătorim esența vieții, femeia, univers de dragoste și de înțelepciune, cea care cu bucurie și altruism ne umple viața de soare și de speranță. Toate urările sunt pentru ea, cea care se dedică total, se sacrifică neîncetat și arde de iubire pentru copii, pentru soț, pentru părinți, pentru toți cei care o înconjoară. Fiecăruia îi dă din timpul ei. Pentru fiecare are un gând bun, o vorbă de alint, un cuvânt de încurajare. Muncește tăcut, dăruiește fără să ceară răsplată, plânge când nimeni nu o vede, se jertfește pe sine pentru ai săi. Femeia este iubire. Femeia este lacrimă și sacrificiu.  Înțelege, iartă și iubește din nou.

12805692_963507250370631_6872473975670276002_nDintre toate femeile, cea fără de seamăn, unică și de neînlocuit este mama. Primul nostru cuvânt, primul nostru gând, brațele care ne-au protejat, ochii care ne-au vegheat somnul, umărul pe care am plâns, toate sunt ale mamei. Nimic nu este mai de preț pe lume decât mama. Nimeni nu ne va iubi necondiționat, nimeni nu ne va sprijini dezinteresat așa cum o va face, întotdeauna, mama.

Astăzi, la Primăria din Borșa, din glasuri cristaline de copii, s-a înălțat un imn pentru mamă. L-au cântat cu emoție copiii clasei I-a A de la Școala Gimnazială nr. 9, pregătiți cu drag și dăruire de către doamna învățătoare Anuța Timiș. Cu flori în păr, cu dragoste în suflet, cei mici au închinat mamelor lor cel mai frumos poem, oferindu-le apoi în dar ghiocei culeși cu drag de pe dealurile Borșei. În privirile lor, nedezlipite de chipurile mamelor aflate în sală, se putea citi dragoste, încredere și mândrie, sentimente născute din bucuria și din privilegiul de a avea o MAMĂ.

12729228_963507510370605_8338898336978220175_n 12794366_963507227037300_6289429579662804048_n 12795362_963507230370633_7948991533724423744_n 12799454_963507220370634_1327923069205934427_n 12801211_963507310370625_8549249815334043512_n 12801395_963507283703961_5547536831156187412_n 12805692_963507250370631_6872473975670276002_n 12819216_963507217037301_5244358590052864707_o 12809993_963876790333677_1320689104_o

LA MULȚI ANI FEMEILOR DIN LUMEA ÎNTREAGĂ!

LA MULȚI ANI TUTUROR MAMELOR!

The post Pentru tine, MAMĂ! Astăzi, la Primăria din Borșa, s-a înălțat un imn dedicat mamei! appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Bărbat din Borşa cercetat pentru CONTRABANDA!

$
0
0

Bărbat din Borşa cercetat pentru infracţiuni la regimul materiilor pirotehnice şi contrabandă calificată!

Poliţiştii din Borşa s-au sesizat din oficiu că, în seara zilei de 08 martie, un bărbat din Borşa e efectuat fără drept operaţiuni cu articole pirotehnice în curtea locuinţei sale.

Din primele verificări efectuate s-a constatat că bărbatul, în cursul lunii decembrie 2015, a cumpărat patru baterii de artificii din Italia şi le-a introdus fără drept în ţară cu intenţia de a le folosi de Revelion.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi contrabandă calificată.arestat2

The post Bărbat din Borşa cercetat pentru CONTRABANDA! appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

BORSA: INCENDIU la o casă

$
0
0

pompieri-incendiuIn urma cu cateva minute, a fost semnalat un incendiu la o casa de locuit din Borsa, pe str. Garoafei la nr. 13,  transmite ISU Maramures.

Nu se cunosc deocamdata cauzele izbucnirii incendiului.

Oamenii au sunat  la 112 si au cerut ajutorul pompierilor militari.

Vom reveni cu amanunte.

The post BORSA: INCENDIU la o casă appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Răsturnare de situaţie în cazul furturilor din Borșa. Află cine erau hoţii!

$
0
0

arestPoliţiştii subliniază încă o dată că siguranţa depinde şi de modul în care fiecare adoptă un comportament preventiv şi respectă reguli minime de asigurare a locuinţelor cu sisteme eficiente de închidere şi de securitate pentru prevenirea si protejarea bunurilor.

La data de 11 martie a.c., un borşean a sesizat poliţia că i-au fost furate mai multe bunuri din locuinţă.

El a declarat că, în timp ce era plecat din ţară, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa sa de pe strada Ştrandului din oraş şi au furat băuturi alcoolice şi obiecte de uz casnic. Valoarea prejudiciului a fost estimat la 1 000 de lei.

Activităţile de investigare efectuate de poliţişti au dus la identificarea a doi minori, ambii de 15 ani, bănuiţi de comiterea furtului.

Poliţiştii au reuşit să recupereze şi să restituie părţii vătămate 80% din prejudiciu.

Ieri, 15 martie, o băimăreancă a fost victima infracţiunii de furt. Ea a declarat că la data de 12 martie a.c., a plecat de acasă şi nu şi-a asigurat uşa de la intrare în locuinţă. În jurul orei 10.00, persoane necunoscute au profitat de acest fapt şi au pătruns în imobil, situat pe strada Piaţa Revoluţiei, de unde au sustras 1 200 de lei, mai multe carduri şi un telefon mobil.

Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru recuperarea prejudiciului, identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere penală.

Deoarece cele mai multe furturi din locuinţe sunt comise când proprietarii nu se află la domiciliu, va recomandăm câteva măsuri care să ducă la prevenirea acestora:

  • evitaţi, pe cât posibil, când plecaţi de acasă pentru mai multe zile să lăsaţi locuinţa nesupravegheată, apelaţi la un vecin care să aibă grijă de locuinţa dumneavoastră când lipsiţi mai mult;
  • nu lăsaţi cheile de la uşa sub preş, la poartă sau în alte locuri deoarece ele pot fi găsite cu uşurinţă de către infractori;
  • daca aţi pierdut cheile de la poartă sau de la uşa de acces în locuinţă, luaţi urgent măsuri de înlocuire a acestora;
  • nu lăsaţi scări sau alte unelte în curte, pentru că facilitaţi astfel activitatea infractorului care le poate utiliza pentru escaladarea sau distrugerea sistemelor de închidere;

În situaţia în  care vă întoarceţi acasă şi vă găsiţi locuinţa prădată de hoţi nu intraţi în panică ci anunţaţi de urgenţă poliţia.

  • Nu trebuie să atingeţi sau să mişcaţi de la locul lor lucrurile din locuinţă, pe cât posibil interziceţi accesul altor persoane binevoitoare în câmpul infracţional. În multe cazuri victima sau alte rude doresc sa verifice ce obiecte lipsesc sau să facă ordine în lucrurile răvăşite de infractori, prin aceasta distrugând mijloacele de probă existente;
  • Victima trebuie sa pună la dispoziţia poliţiei cât mai multe date de care a luat cunoştinţă. Ne referim aici la persoanele suspecte care au gravitat în jurul locuinţei, care au cunoscut faptul ca victima lipseşte de acasă sau care aveau informaţii despre locul în care se aflau bunurile de valoare;
  • De mare importanţă sunt datele furnizate de către vecini, care sunt cei mai în măsură să sesizeze şi să observe mişcarea elementelor infractoare în zonă.
  • Furnizaţi poliţiei cât mai multe date în legătură cu bunurile furate.

Ţinând cont de aceste reguli contribuiţi în mare măsură la prinderea celui care v-a prădat locuinţa !

The post Răsturnare de situaţie în cazul furturilor din Borșa. Află cine erau hoţii! appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Medicul Amalia Borleanu va asigura pentru trei luni activitatea Secției Pediatrie a Spitalului de Recuperare Borșa

$
0
0

borsa-spitalNuțu Fonta: ”Medicul Amalia Borleanu va asigura pentru trei luni activitatea Secției Pediatrie a Spitalului de Recuperare Borșa”

La începutul lunii ianuarie 2016, Spitalul de Recuperare din Borșa a rămas fără medic pediatru, doctorița Amalia Borleanu solicitând transferul la Spitalul Județean din Baia Mare, Secția Pediatrie. Solicitarea a survenit și datorită unor neînțelegeri care au apărut cu aparținătorii copiilor, în câteva cazuri aceștia devenind recalcitranți. Deoarece a fost un plin sezon al gripelor și virozelor, părinții din Borșa s-au văzut nevoiți să își aducă copiii, în cazul unor răceli, la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare sau în județul vecin, Bistrița Năsăud.

Deputatul UNPR de Borșa, Nuțu Fonta a purtat multiple discuții cu directorul Direcției de Sănătate Publică Maramureș, Rareș Pop, cu managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Sorina Pintea, dar și cu medicul Amalia Borleanu, din dorința de a găsi o formulă provizorie pentru Secția Pediatrie a Spitalului de Recuperare din Borșa.

Ultima întâlnire a avut loc în dimineața zilei de vineri, 18 martie 2016, când deputatul UNPR, Nuțu Fonta s-a deplasat la Baia Mare, pentru a discuta, încă o dată, cu factorii decidenți din sistemul medical maramureșean. La întâlnire a participat și medicul pediatru Amalia Borleanu, care a fost de acord ca, din 28 martie 2016, să se întoarcă pentru o perioadă de câteva luni la Spitalul de Recuperare Borșa, până se va găsi o variantă de a aduce un medic care să rămână permanent pe Secția Pediatrie a Spitalului de Recuperare, ea urmând să fie detașată în următoarele luni.

”Apreciez efortul doamnei doctor Borleanu și știu că ceea ce îi cer nu este un lucru ușor. Tocmai de aceea am venit la dânsa cu rugămintea de a ne ajuta pentru câteva luni, până vom găsi o variantă de a aduce un medic permanent pe Secția Pediatrie din Borșa. Nu pot să nu remarc implicarea și dăruirea ec. Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și a directorului DSP Maramureș, Rareș Pop, la care am găsit mereu înțelegere și la care am apelat ca la ultima șansă de a găsi o soluție pentru  Spitalul din Borșa. Mulțumesc atât medicului Amalia Borleanu, cât și celor doi reprezentanți din sistemul medical care ne-au întins o mână de ajutor. Îmi doresc să găsim formula optimă pentru a rezolva definitiv problemele cu care se confrunta Spitalul de Recuperare Borșa din lipsa medicilor și, în următoarea perioadă, această unitate spitalicească va deveni principala mea preocupare”, a declarat deputatul UNPR de Borșa, Nuțu Fonta.

The post Medicul Amalia Borleanu va asigura pentru trei luni activitatea Secției Pediatrie a Spitalului de Recuperare Borșa appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Distracţie la Borşa: plimbări cu ATV-ul sau drumeţii montane, pentru turişti

$
0
0

1044212_827601594034111_8146362623657821602_nCei mai multi dintre turistii care aleg sa vina la Borsa sau in imprejurimi, nu rateaza ocazia de a vizita Muntii Maramuresului si ai Rodnei.

Acum la Borsa , amatorii de adrenalina au la dispozitie numeroasele drumuri forestiere care permit practicarea sporturilor cu motor, prin Muntii Maramuresului si ai Rodnei, prin padurile de pin sau molid sau pe drumurile care insotesc cursul apelor.

Tinand cont ca numarul celor care isi doresc o astfel de aventura a crescut considerabil, iar peisajele intalnite vor intregi aceasta minunata experienta, acestia au posibilitatea de a inchiria ATV-uri, atat pentru adulti cat si pentru copii.

Pentru cei interesati informatii gasiti la numarul de telefon: 0752 768 337 sau la Centrul National de Informare si Promovare Turistica.

Accesul este permis pana la intrarea in Parcul National Muntii Rodnei, respectiv Parcul Natural Muntii Maramuresului.

The post Distracţie la Borşa: plimbări cu ATV-ul sau drumeţii montane, pentru turişti appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

„A face, a întreprinde, a construi”. Acestea sunt caracteristici ale primarului din Borşa

$
0
0

12919666_1593332937651746_7883388600828803290_n„A face, a întreprinde, a construi”. Acestea sunt caracteristici ale primarului din Borşa

Străzi asfaltate (peste 30 de străzi au fost asfaltate în ultimi 2 ani), străzi reabilitate (peste 100 km de străzi şi drumuri au fost reabilitate sau reparate), construcţii noi realizate (Centru Multifuncţional de Zi pentru Persoane Vârstnice, Centru de Informare şi Promovare Turistică, Centru Naţional de Informare, Conştientizare şi Vizitare a Parcului Munţii Rodnei, Casă de Cultură).
12670489_1593332940985079_6273971205665512656_nConstrucţii reabilitate sau renovate (Grădiniţă din carteirul Birt, Şcoală din cartierul Repedea, Şcoală Atelier a Liceului din Borşa, Sediul Pompieri – SMURD, Grădiniţă dincartierul Fântână, Parcul de joacă din curtea Grădiniţei nr. 10, Amenajarea de noi spaţii de parcare în zona centrală a oraşului).

Acestea sunt câteva din realităţile constructive,din Borşa anilor 2014 – 2016.

1609693_976693579035317_612847590855557541_nPrimarul Timiş Ion Sorin , este omul care îşi vede de treaba lui, nebăgând în seama atacurile nefondate. A face, a construi, a realizaacestea sunt coordonate ale campaniei electorale moderne, ale pozitivismului social.

VEZI:https://timisionsorin.wordpress.com/

Faptul aşazisă opoziţie de dreapta, care nu este nici opoziţie şi nici de dreapta, nu face decât împroaşte cu noroi realizările concrete, este o formă de campanie negativă,care ţine de un „primitivism” al începutului anilor ´90.
Culmea, tot ceea ce se face este supus tirului de strâmbe, de critici absurde, chipurile nu e bine ce se face, şi de ce se face. Păi e simplu: se face, pentru trebuie sefacă, iar omul mai sus menţionat, văzânduşi de treaba, nu face altceva decât îşi exercite prerogativele funcţiei în care au fost investit.

944003_1593332987651741_1207383636292731431_nDe ce Borşa este un şantier, acum, în plină primăvară, adică înainte de campania electorală a alegerilor locale?

Pentru aşa a fost şi în 2015 când nu a fost campanie electorală. Deoarece dezvoltarea oraşului presupune nişte termene de iniţiere a proiectelor, de validare a acestora de către Consiliul Local Borşa, de organizare a licitaţiilor, de deschidere aşantierelor, de începere a execuţiei propriu-zise. Muncă în administraţie nu se face haotic şi nimeni nu face totul în primul an de mandat, doar opoziţiei nu i-ar conveni selucrează şi în anul electoral. Ar fi chiar culmea, dezvoltarea şi investiţiile unui oraş nu funcţioneze în anul electoral, doar pentru sunt alegeri.

12794608_1593332977651742_3785969123779197457_nStau şi întreb: oare oamenii ale căror străzi sunt asfaltate sau în curs de finalizare, sunt nemulţumiţi stradă dânşilor este în condiţii excelente?

Oare oamenii care merg la plimbare pe Aleea Inimii, sunt oare nemulţumiţi s-a reabilitat acest adevărat plămân al Borşei?

Sau vîrstnicii din Borşa sunt oare nemulţumiţi pentru  s-a construit un centru al lor?

Sau copiii din Borşa sunt oare nemulţumiţi învaţă în condiţii demne?

12494698_1593332944318412_5386008932540882761_nEvident, lucrurile urâte sunt semnalate de către opozanţi, doar pentru aceştia cred aşa s-ar câştigă alegerile: criticând ce se face şi organizând comandouri online, care se întrec în înjurături şi jigniri la adresa celor care cu adevărat muncesc pentru Borşa.

Opoziţia ar trebui fie constructivă. Celor care fac parte din această gaşcă, oricum dezbinată, nu le pasă câtuşi de puţin de oraş şi de locuitorii acestuia. Se laudă ar fipotenţi oameni de afaceri, dar nu au creat nici un loc de muncă în Borşa de când a apărut criză în România.

Alţii, se ceartă veşnic, cu oricine ar fi Primar şi au pretenţia fie recunoscuţi drept lideri. Da, lideri ai scandalului public. Alţii, se judecă ani în şir cu Primăria, dar vor conducă şi reprezinte oraşul.
Alţii, iluştri anonimi, încearcă inducă lumea în eroare, cu fel de fel de poze de prin nu ştiu ce zone ale oraşului.

12512678_1593332994318407_8588623119958332095_nAici se vede marea demagogie. Nimeni nu poate face totul, înacelaşi timp şi în tot oraşul. Sunt sute de km de drumuri, zeci de clădiri, mii de metri pătraţi de terenuri, sute de mii de probleme.
Cum spuneam, dezvoltarea oraşului se face după un plan anume, bine stabilit. Cine spune poate face peste noapte din zonele suferinde ale oraşului, un Las Vegas, nu face decât inducă în eroare populaţia.

Primarul în exerciţiu este primul care îşi doreşte întregul oraş arate după standarde europene.
Dar, nu totul depinde de Primar.

Deocamdată, la Borşa, politică PSD este una singură: construim durabil şi realizăm pentru oameni.

Restul, precum pozele şi înjurăturile opoziţiei, nu sunt decât ceţuri peste zări.

Autor: Un borsean adevărat, Danci Ioan.

The post „A face, a întreprinde, a construi”. Acestea sunt caracteristici ale primarului din Borşa appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.


ALARMĂ GENERALĂ la Borşa. Două incendii au izbucnit cu câteva minute în urmă !

$
0
0

incendiu_31ALARMĂ GENERALĂ la Borşa. Două incendii au izbucnit cu câteva minute în urmă !

Cu câteva minute în urmă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Gheorghe Pop de Băşeştial judeţului Maramureş a anunţat la Borşa şi Baia Borşa au izbucnit două incendii lacoşurile de evacuare a fumului.
Potrivit primelor informaţii furnizate de ISU Maramureş, prin apelul unic de urgenţă 112 a fost semnalat foc pe stradă 22 Decembrie, nr.106, la o casă din localitate şi în Baia Borşala numărul 19.

Echipajele de pompieri au pornit deja spre locurile menţionate, pentru a stinge flăcările.

Vom reveni cu amănunte.

foto:arhivă

The post ALARMĂ GENERALĂ la Borşa. Două incendii au izbucnit cu câteva minute în urmă ! appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Iniţiative ale primarului din Borşa, Sorin Ion Timiş , puse în practică! FOTO

$
0
0

12936494_1590910521224651_7501302194505876937_nIniţiative al primarului din Borşa, Sorin Ion Timiş , puse în practică

Şcoală nr. 7 din Baia Borşa este una din unităţile şcolare în care populaţia şcolară este în creştere. Una din problemele recente cu care se confruntă şcoala este starea degradată pe care o prezintă acoperişul instituţiei, acesta având o vechime mai mare de 30 de ani. Pentru a asigura condiţii cât mai bune procesului instructiv educativ, la iniţiativa primarului Sorin Ion Timiş, au început lucrări de amenajare şi reparare a clădirii : refacerea a coperişului şcolii, faţada şcolii.

12932809_839580996169504_6684919038928986007_nTot în sprijinul creşterii actului educativ , se doreşte amenajarea unui loc pentru desfăşurarea activităţilor de tip Şcoală după şcoală ,unde copiii vor beneficia de o masă caldă şi programe educaţionale alături de cadrele didcatice. În prezent şi-au exprimat dorinţa de a participa la programul prelungit un număr de 36 de familii.

Totodată, în apropierea unităţii şcolare se va amenaja un parc de joacă care va fi folosit în timpul programului şcolar dar şi înafara acestuia, copiii putânduse bucură pe tot parcursul zilei şi la sfârşit de săptămână de un parc de joacă amenajat specific vârstei lor.

9610_840108702783400_506675225418674244_nStrăzile din localitatea o necesitate pentru locuitori

O altă iniţiativa pusă în practică de primarul orasului Borşa, Sorin Ion Timiş, a fost finalizarea cu succes a străzii Strungarilor din zona Valcinet, acolo unde căruţa va fi inlocuită  cu mijloace de transport.

12049350_840107999450137_2701329103995217508_nTotodată,  amenajarea drumului forestier către zona Runc, continuă. Aici, cele de 40 de familii vor beneficia cât de repede de un drum practicabil, deoarece până acum era foarte greu accesibil, fiind folosit doar pe jos sau cu căruţa.

La fel, Dealul lui Simon este în plin şantier, acesta va lega 2 km la drumul de acces, finalizarea lui va duce la creşterea şi modernizarea agriculturii din zona, facilitânduse accesul cu utilaje şi maşini pentru practicarea agriculturii.12039744_840107512783519_4188652443386042027_n

The post Iniţiative ale primarului din Borşa, Sorin Ion Timiş , puse în practică! FOTO appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Din lada de zestre a Borșei. GALERIE FOTO

$
0
0

13012618_987710897950266_4266574582155977488_nBorșa este păstrătoarea unor valori materiale și spirituale pline de măiestrie, talent și frumusețe. Folclorul, tradițiile și obiceiurile, meșteșugurile și portul popular sunt parte din zestrea etnografică a Borșei, zestre pe care locuitorii de la poalele Pietrosului au păstrat-o cu sfințenie și au  transmis-o din generație în generație.

Dincolo de nou, de modern și în pofida faptului că este oraș, Borșa își păstrează unele caracteristici ancestrale, specifice satului tradițional. Deși are o populație foarte mare, oamenii se cunosc între ei, se salută, raporturile dintre oameni fiind apropiate, așa cum odinioară se întâmpla în comunitățile mici. Așezarea este risipită pe o suprafață uriașă, cuprinzând dealuri și munți, fapt care a dus la păstrarea ocupațiilor tradiționale cum ar fi creșterea animalelor și cultivarea legumelor, în special cartoful și fânețele. Toate acestea fac din Borșa o comunitate aparte, în care confortul specific orașului se îmbină cu unitatea satului tradițional.

12963946_987710964616926_6023096832709303019_nPăstrarea tradițiilor, obiceiurilor și portului popular sunt firești și se îmbină armonios cu modernul care, vrând-nevrând, îți face loc în viața cotidiană a borșenilor. După o perioadă în care borșenii au asimilat tot ceea ce au putut oferi nou Occidentul și cultura modernă, revenirea la tradițional s-a impus natural. Astfel, încă de mici, borșenii sunt înconjurați de elemente specifice culturii maramureșene și sunt învățați să iubească tot ceea ce ține de această cultură populară.

Cei care dețin cunoștințele necesare creării comorilor de artă maramureșeană sunt persoanele vârstnice. Acestea  transmit mai departe ceea ce știu, astfel ca nimic să nu se piardă, ci să poate fi recreat și transmis generațiilor următoare.

La Centrul Multifuncțional de Zi pentru Persoane Vârstnice, situat în Borșa pe strada Ștrandului, se pun bazele unui atelier de creație populară. Pentru început s-a instalat un război de țesut (teară), la care proprietara, Mihali Ioana a lui Balaci, o localnică din zona Pietroasa, inițiază tinerele în taina acestui frumos meșteșug. Cei interesați să asiste sau să învețe această îndeletnicire, sunt invitați la sediul Centrului sau pot obține informații la numărul de telefon 0262 343 141 sau la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Borșa.

Tot la Centrul Multifuncțional de Zi pentru Persoane Vârstnice, în curând se vor organiza șezători în care localnicele vor învăța să croiască și să coasă cămăși tradiționale și alte elemente specifice costumului popular.

13012618_987710897950266_4266574582155977488_n 12963946_987710964616926_6023096832709303019_n 12961722_987710651283624_3204697800853460996_n 12963378_987710744616948_3611732756477445773_n 13010768_987710687950287_3566017233197578996_n 13012874_987710581283631_6481271366569876178_n 12974435_987710797950276_8011060100317956530_n

The post Din lada de zestre a Borșei. GALERIE FOTO appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Curățenia de primăvară, o necesitate pentru orașul Borșa!FOTO

$
0
0

13048194_849607048500232_4092546366051929204_oAngajații primăriei Borșa au intervenit  „în forță”  pentru  asigurarea și păstrarea curățeniei pe teritoriul localității, este un program de curățenie gândit într-un mod eficient care vine în sprijinul cetățenilor.

„Se vor toaleta copacii, se vor colecta deșeurile vegetale , borșenii sunt rugați să depoziteze obiectele de uz casnic inutilizabile, deșeurile provenite de la diferite echipamente electrice sau electronice, în locurile special amenajate.

13063001_849606648500272_2568427193431275610_oUrmează Sărbătorile Pascale pentru ortodocși, iar orașul trebuie să arate curat și primitor  ca și  gospodăriile borșenilor pregătiți pentru a-și întâmpina musafirii” a declarat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș .

În  zona Deluț, pe albia râului Vișeu, angajații primăriei efectuează anual lucrări de decolmatare, deoarece podul are prin construcție un picior amplasat în mijlocul  acestuia.

13062316_849606518500285_1737155698376298042_nAcest lucru duce la blocarea peturilor ,  mizeriilor, resturi vegetale  în această zonă. Lucrările au început iar în scurt timp locul va fi curat .

Lucrările de amenajare a drumului pe Valea Hotarului aproape de final!

Lucrările de amenajare a drumului pe Valea Hotarului  sunt realizate într-un procent de 60 % conform graficului. Aici se fac lucrări de  refacere a   terasamentului,  consolidarea drumului, amenajarea șanțurilor, podețurilor, acostamentelor.

12987122_847394618721475_8422714691552007791_nCele 140 de gospodării  amplasate în această  zonă vor beneficia în maximum o săptămână  de o nouă cale de acces.

The post Curățenia de primăvară, o necesitate pentru orașul Borșa!FOTO appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Orașul BORSA, a fost punctat pe harta internațională a inventicii! FOTO

$
0
0

13051666_1158524477513012_8410509619302610677_nRomânia a fost reprezentată la Salonul internațional de invenții de la Geneva de 30 de inventatori, selecția acestora fiind efectuată de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare.

Un inventator din Borşa  a fost premiat, sâmbătă, cu medalie de argint la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, pentru ”ROBOTUL AUTONOM DE INSPECTIE SI MENTENANTA A CONDUCTELOR DE MARI DIMENSIUNI”.

Salonul de la Geneva a ajuns la ediția cu numărul 44 și a fost vizitat de peste 57.600 persoane. În cadrul salonului au fost prezentate aproximativ 1.000 de invenții din 40 de țări.

Inventatorul Adrian Tomoiagă a fost la un pas de marele PREMIU. Invenţia borseanului a luat locul doi în lume şi anume medalia de argint la categoria sa, categoria A.

13051667_1158467864185340_1516845235695895137_n„La această categorie au participat un număr de 62 de invenţii dintr-un total de 650 din toate domeniile venite din 40 de ţări. Sunt mândru de reuşită lui şi a echipei care a muncit pentru a aduce acest rezultat în Borşa. Oraşul nostru, datorită lui, a fost punctat pe harta internaţională a inventicii! Adrian Tomoiagă ţine să mulţumească tuturor celor care au participat şi ajutat la realizarea acestui proiect şi în special primarului oraşului Borşa, Dl. Timiş Ion Sorin pentru sprijinul acordat şi încrederea pe care a avut-o în reuşită acestei invenţii.

944921_1155860257779434_5104827403216665536_nMulţumiri speciale vrem să îi adresăm şi Dl. Mihali Viorel cunoscut şi că Viorel Strungaru, fără de care prezenţa robotului la acest salon de inventica nu ar fi fost posibilă. Mulţumim şi televiziunii regionale Nord Tv care va difuza un material detaliat despre acest subiect”-a declarat marele câştigător.

Pentru cei care doresc să vadă ROBOTUL AUTONOM DE INSPECŢIE ŞI MENTENANŢă A CONDUCTELOR DE MARI DIMENSIUNI, acesta va fi expus alături de premiile şi medaliile câştigate în holul Primăriei Borşa începând de miercuri, 20 aprilie 2016.

The post Orașul BORSA, a fost punctat pe harta internațională a inventicii! FOTO appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Biblioteca Orășenească Borșa va găzdui Colocviul Regional al Bibliotecarilor din Maramureș

$
0
0

13059671_992392834148739_468597092_nAn de an, sub genericul „Profesie și profesionalism. Biblioteca, între misiune și pasiune”, au loc colocvii profesionale ale bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureșene. Sâmbătă, 23 aprilie 2016, începând cu ora 10, Biblioteca Orășenească din Borșa va găzdui Colocviul Profesional Regional al bibliotecarilor din zona de est a Maramureșului.

Vor participa bibliotecarii din Moisei, Vișeu de Sus, Ruscova, Petrova, Săcel, Săliștea de Sus, Poienile de sub Munte, Bistra și Borșa. Tema ce urmează a fi dezbătută în cadrul colocviului este „Vizibilitatea bibliotecii în comunitate în condițiile în care bibliotecarul are și alte atribuții”.

Colocviul va beneficia de prezența reprezentanților Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, instituție care îndeplinește cu profesionalism rolul de for metodologic pentru toate bibliotecile publice din teritoriu, îndrumând, ajutând și aducând la cunoștința bibliotecarilor ultimele noutăți specifice profesiei.

Data colocviului nu a fost aleasă întâmplător, ci coincide cu Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, zi în care în România se sărbătorește Ziua Bibliotecarului. Biblioteca din Borșa, gazda acestei manifestări, împlinește în acest an 60 de ani de activitate, iar colocviul regional este  unul dintre evenimentele de amploare programate în acest an aniversar.

13062577_992392470815442_13934006_o 13073093_992392474148775_817871031_o 13020500_992392880815401_1045123673_n 13052584_992392467482109_478057617_o

 

The post Biblioteca Orășenească Borșa va găzdui Colocviul Regional al Bibliotecarilor din Maramureș appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

„Școala Altfel” la Biblioteca din Borșa. GALERIE FOTO

$
0
0

13095936_994982190556470_8902673373572299776_nSăptămâna 18-22 aprilie 2016, în care elevii au avut ocazia să deruleze activități extracurriculare și extrașcolare în cadrul Programului Național „Școala Altfel”, a fost un prilej de creștere a frecvenței utilizatorilor la Biblioteca Orășenească Borșa. Nici în acest an elevii nu au ocolit biblioteca ci, din contră, au participat zilnic la activitățile pregătite de cadrele didactice în parteneriat cu reprezentanții bibliotecii. Peste 500 de elevi și preșcolari, însoțiți de părinți și cadre didactice, au trecut pragul bibliotecii în această săptămână, s-au relaxat, au socializat și au acumulat noi cunoștințe.

Temele principale abordate la biblioteca din Borșa au fost „Istoria Orașului Borșa” și „Zestrea etnografică a localității de la poalele Pietrosului”. În cadrul activităților, elevii și preșcolarii s-au familiarizat cu noțiuni referitoare la portul popular, etnografia, folclorul , meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile din Borșa și au aflat informații interesante despre istoria Borșei. Pentru exemplificarea acestor noțiuni, bibliotecarele au pregătit o expoziție etnografică. În acest fel, elevii au aprofundat noțiunile noi, familiarizându-se cu termenii specifici, în cadrul expunerilor și a unui inedit concurs de cunoștințe de istorie locală. Efortul lor a fost răsplătit cum se cuvine, cu diplome, cărți și dulciuri.

Unele activități au beneficiat de prezența primarului Timiș Ion Sorin și a doamnei viceprimar Tomoioagă Antonia, în măsura în care timpul le-a permis să fie alături de participanți.

13006525_994981963889826_6794754253574413974_n 13043493_994981970556492_3923951408974663706_n 13043564_994982210556468_8831315121030488134_n 13043690_994981983889824_2161255147640386315_n 13055311_994982173889805_238444709699854795_n 13062014_994981990556490_6828976861484306939_n 13087779_994981940556495_2916839327471829062_n 13094299_994982180556471_178167425016760428_n 13095782_994981943889828_4760039591706805444_n 13095852_994981977223158_8212727376882933055_n 13095936_994982190556470_8902673373572299776_n 13095973_994981953889827_8843604014376992115_n 13102878_994981957223160_7929163720901311707_n 13102878_994982107223145_929234534541106452_n 13103412_994981950556494_7515644501833308239_n 13103552_994982193889803_8946065057657243504_n

The post „Școala Altfel” la Biblioteca din Borșa. GALERIE FOTO appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.


Peste 35 mc lemn transportat ilegal de un bărbat din Moisei, confiscat de poliţiştii din Borsa

$
0
0

lemne-taiate-ilegal-politie2Peste 35 mc lemn transportat ilegal de un bărbat din Moisei, confiscat de poliţiştii din Borsa 

Poliţiştii maramureşeni acţionează în mod constant pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care aduc atingere fondului forestier.

Astfel, ieri 26 aprilie, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice şi cei din Leordina împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj Napoca şi cei din cadrul Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

Poliţiştii au controlat mai multe autovehicule care transportau lemn pe raza comunei Repedea iar în urma verificărilor efectuate au identificat două transporturi ilegale de material lemnos.

Şoferii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2 000 de lei fiecare iar lemnul, aproximativ 19 mc, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Poieni.

Şi poliţiştii din Borşa au acţionat ieri pentru depistarea persoanelor care comit ilegalităţi silvice. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 6 000 de lei şi au confiscat aproximativ 35 mc de lemn de esenţă răşinoasă, transportaţi ilegal de un bărbat din Moisei.

The post Peste 35 mc lemn transportat ilegal de un bărbat din Moisei, confiscat de poliţiştii din Borsa appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Sorin Ion Timiș: ”Am primit asigurări de la CNADR și constructori că lucrările pe DN18 demarează efectiv la finalul lunii mai – inceputul lunii iunie 2016”

$
0
0

DN18-1Sorin Ion Timiș: ”Am primit asigurări de la CNADR și constructori că lucrările pe DN18 demarează efectiv la finalul lunii mai – inceputul lunii iunie 2016”

Diversiunile create pe tema DN 18, tronsonul Moisei – Iacobeni trebuie să înceteze. Indiferent ce încearcă să prezinte unii sau alții, doar pentru a-și crea capital de imagine, lucrările pe DN18 vor demara la sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie, iar asigurările au fost date atât de reprezentanții CNADR, ai instituției prefectului Maramureș, dar și de cei  doi constructori, care au câștigat lucrările pe loturile 1 și 2 pe DN 18.

Primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș a mai câștigat o bătălie, una dintre cele mai importante pentru orașul de la poalele Pietrosului Rodnei. Utilajele TEHNIC ASIST și STRABAG, respectiv ale celor două firme care au câștigat licitația pe lotul 1 și 2 din DN 18 vor intra în acțiune, în cel mai scurt timp. O nouă bilă albă pentru edilul de Borșa, cel care și-a ținut cuvântul dat și acum, la fel cum a făcut-o de fiecare dată în fața borșenilor.

Infrastructura rutieră, dar în special DN18 a fost spinul aflat în coastele fiecărei administrații locale, județene și națioanale. Pentru a încerca să obțină imagine, mulți s-au folosit de DN 18 și au căutat diverse explicații pentru întârzierea lucrărilor. Am putea spune că mulți s-au bucurat că lucrările au fost întârziate până la obținerea avizelor din comisiile tehnice, însă acest fapt este mai puțin importat.

Singurul lucru care contează cu adevărat este acela că Sorin Ion Timiș, primarul orașului Borșa a purtat, personal, discuții cu reprezentanții CNADR, cu prefectul județului Maramureș, Sebastian Lupuț, precum și cu constructorii care vor interveni pe cele două loturi de pe DN 18, Tehnic Asist și Strabag. Proiectele tehnice depuse au primit aviz favorabil, iar la sfarsitul lunii mai – inceputul lunii iunie, lucrările vor fi demarate efectiv în Borșa. ”Luni am vorbit cu prefectul județului Maramureș, Sebastian Lupuț și i-am explicat cât de gravă este orice întârziere de reabilitare a acestui tronson. Sunt convins că a înțeles gravitatea situației și mi-a dat asigurări că se va implica, personal, ca problema de la Borșa să fie rezolvată. Am vorbit, apoi, cu reprezentanții CNADR, care mi-au transmis că au dat aviz favorabil avizelor tehnice depuse de cei doi constructori. La final, am vorbit și cu constructorii și am primit asigurări că utilajele vor fi pe DN 18, în Borșa, in cel mai scurt timp. Am promis că voi rezolva această problemă, mă țin de cuvânt”, a declarat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.

 

The post Sorin Ion Timiș: ”Am primit asigurări de la CNADR și constructori că lucrările pe DN18 demarează efectiv la finalul lunii mai – inceputul lunii iunie 2016” appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

ALARMA la Borșa în a doua zi de Paști. Incendiu pe strada Izvor!

$
0
0

focALARMA la Borșa în a doua zi de Paști. Incendiu pe strada Izvor!

Cu câteva minute în urmă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș a anunțat că la Borșa a izbucnit un incendiu la un coș de evacuare a fumului.

Potrivit primelor informații furnizate de ISU Maramureș, prin apelul unic de urgență 112 a fost semnalat foc pe strada Izvor, nr. 70, la o casă din localitate.

Un echipaj de pompieri a pornit deja spre locul menționat, pentru a stinge flăcările. Vom reveni cu amănunte.

foto:arhiva

The post ALARMA la Borșa în a doua zi de Paști. Incendiu pe strada Izvor! appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Momente de panică la BORŞA: O explozie puternică a zdruncinat o casă ! O femeie în stare GRAVĂ!

$
0
0

butelie-explozie-pompieri-ziar-vestea-neamtMomente de panică la BORŞA: O explozie puternică a zdruncinat o casă ! O femeie în stare GRAVĂ!

O explozie a unei butelii de gaz, pe stradă Gruiul lui Dan, nr 45A, din oraşul Borşa, a avut loc în urmă cu câteva minute transmite ISU Maramureş.

Din primele cercetări se pare că au fost scăpări de gaze la o conductă din casă, victima o femeie în stare gravă cu arsuri de gradul I şi II a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale şi au securizat zona.

Vom reveni cu amănunte.

foto:arhivă

The post Momente de panică la BORŞA: O explozie puternică a zdruncinat o casă ! O femeie în stare GRAVĂ! appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Ion Sorin Timiș: ”În Borșa continuăm campania proiectelor începute pentru comunitate. În 1 Iunie inaugurăm două parcuri de joacă pentru copii”

$
0
0

13179414_1553854918252805_8296661644273129928_nIon Sorin Timiș: ”În Borșa continuăm campania proiectelor începute pentru comunitate. În 1 Iunie inaugurăm două parcuri de joacă pentru copii”

Singurul lucru care arată că și în Borșa este campanie electorală, sunt cele câteva afișe pe panourile amplasate în oraș. În schimb, Borșa este un adevărat șantier în construcție, fapt cu care ne-am învățat, de altfel, în ultimii doi ani de zile. Primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș nu pare deloc preocupat de faptul că, în mai puțin de patru săptămâni vor fi alegeri pentru funcția de edil, fiind mult mai interesat de modul în care se desfășoară lucrările în oraș.

13177079_1553854931586137_8130741817569800271_n”Nu consider că trebuie să fac propagandă sau să încerc să conving borșenii de lucrurile bune care le-am făcut, acestea sunt vizibile. Locuitorii din Borșa sunt sătui de promisiuni, ei vor să vadă fapte. Și asta le ofer, fapte concrete și realizări vizibile care duc la creșterea confortului populației. De ce să îmi fie teamă că voi pierde funcția de primar? Am venit în Primăria Borșa cu un singur gând, acela de a oferi mai mult și mai bine concetățenilor mei. Dacă ar fi să nu fiu reales, aș pleca satisfăcut că tot ce am realizat în acești doi ani va rămâne în folosul comunității. Nu trebuie să uităm că nicio poziție câștigată prin vot nu este pe viață și nu se lasă moștenire.

Trebuie să muncim mult, să muncim în fiecare zi și la final să fim satisfăcuți de rezultate muncii noastre. Da, putem spune că este campanie în Borșa dacă ne referim la lucrările care se desfășoară și în aceste zile. Avem în lucru două parcuri de joacă pentru copii, respectiv parcul din cartierul Borșa și parcul din centrul orașului, pe care dorim să le inaugurăm până în 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copilului.

13221500_1553854908252806_2116058016938013769_nTot în această perioadă realizăm fațada Casei de Cultură și se fac lucrările exterioare, în timp ce în interior se lucrează la finisări. Așteptăm să aducem mobilierul comandat, respectiv cele 200 de scaune tip fotoliu, tapițate, care au prevăzut suport pentru paharul de suc și pentru ochelarii 3D. Totodată, vom aduce mobilier pentru sala mică de spectacole și pentru garderobă”, a precizat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.

În Borșa este campanie, însă campania proiectelor benefice pentru comunitate.

O campanie care a început cu mai bine de doi ani de zile în urmă și care continuă și azi, deși suntem în plină campanie electorală. Primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș este preocupat, în această perioadă, de lucrările de infrastructură care au loc pe cele trei drumuri principale, respectiv strada Valea Hotarului, pe o porțiune de doi kilometri, strada Izvor – Runc, pe un tronson de șase kilometri și strada Turu Roșu pe o distanță de trei kilometri.

13177261_1553854928252804_6892271405433640139_n”Ne pregătim pentru asfaltarea a opt străzi și a două parcări auto, respectiv strada Energiei, strada Garoafei, strada Fântâna, strada Vișeuț, strada Rapsodiei, strada Rodnei, strada Joseni, strada Lalelelor și strada Avram Iancu. Tot în această perioadă vom începe lucrările la aleile pietonale din zona Centrului Civic, iar acestea sunt proiectele care mă interesează și campania care consider că trebuie dusă în Borșa: o campanie de continuare a unor lucrări care au avut loc sistematic în ultimii ani, fără a fi campanie electorală”, a precizat primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș.

The post Ion Sorin Timiș: ”În Borșa continuăm campania proiectelor începute pentru comunitate. În 1 Iunie inaugurăm două parcuri de joacă pentru copii” appeared first on JURNAL MM - Doar STIRI - Maramures.

Viewing all 1079 articles
Browse latest View live