Început de săptămână cu ghinion pentru doi borșeni. Vezi ce au pățit ei
Azi noapte, imediat după miezul nopții, polițiștii din Borșa au depistat în trafic doi bărbați de 36 respectiv 38 de ani, ambii din Borșa care au condus după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cazul bărbatului de 36 de ani aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celui de-al doilea barbat aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificarilor polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 38 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii din Baia Mare au oprit pentru verificări un autovehicul condus de către un bărbat de 44 de ani din municipiu.
În cazul acestui bărbat aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din Vișeu de Sus au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism, iar conducătorul acestuia a nu oprit, motiv pentru care polițiștii au pornit în urmărirea lui.
În scurt timp polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 23 de ani din oraș, care nu deține permis de conducere.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei patru bărbați au fost transportați la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În toate cazurile s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier.