Se fură pe rupte pădurea în Borşa şi Botiza. Vezi cum se fură şi se distruge pădurea …
Ieri, poliţiştii maramureşeni au desfăşurat acţiuni pe linie silvică în mai multe zone ale judeţului.
În Borşa şi Botiza poliţiştii au întocmit dosare penale, au confiscat aproximativ 9 mc de material lemnos şi continuă cercetările faţă de şoferii care transportau material lemnos pentru care nu deţineau documente legale.
Totodată, poliţiştii Postului de Poliție Budești au identificat pe un teren de natură fânețe cantitatea de 8,4 mc de material lemnos cu valoarea de peste 1.400 de lei.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată şi predată în custodie, pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Mara.
În cauză se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care au transportat lemnul pe acel teren, stabilirea locului de recoltare și, după caz, luarea măsurilor legale.