PERCHEZIȚII ÎN JUDEȚUL MARAMURES, LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT DE LEMNE
Poienile de sub Munte şi Ruscova – mandate de percheziţie domiciliară puse în aplicare poliţişti
Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au pus ieri în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Vişeu de Sus şi au efectuat verificări în fondul forestier. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul activităţilor efectuate în cadrul dosarului penal întocmit săptămâna trecută, după ce au fost constatate infracţiuni silvice.
Astfel, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina sprijiniți de cei din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și criminaliști de la Poliția orașului Vișeu de Sus au efectuat percheziţii domiciliare la locaţii situate în Poienile de sub Munte şi Ruscova. Ulterior, existând suspiciuni de distrugere a unei mărci aplicată cu dispozitiv silvic, în mod ilegal, poliţiştii împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Maramureș și Garda Forestieră Cluj au efectuat activități de cercetare în fondul forestier. Astfel au fost depistate 91 cioate, marcate în mod ilegal şi 45 de arbori pe picior, care purtau aceeași amprentă silvică și vopsea aplicate în mod ilegal.
În urma activităţilor poliţiştii au ridicat instrumente de marcare silvică, vopsele, documente şi înscrisuri de natură a proba activitatea infracţională.
Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Vișeu de Sus, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală, furt de arbori, fals intelectual și uz de fals.