Duminică, 2 februarie 2020, praznicul Îmtâmpinarea Domnului, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Moisei, cu ocazia hramului de iarnă, în fruntea unui sobor de preoţi şi arhidiaconi, şi a rostit cuvânt de învăţătură.
Sfânta Liturghie Arhierească
Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi mare ecelsiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, Pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, preoţi invitaţi din parohiile învecinate, arhidiaconi şi diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Bizantin „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.
În mulţimea mare de credincioşi, care au umplut până la refuz biserica mănăstirii, mulţi dintre ei nemaiavând loc înăuntru, s-au aflat Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, cadre didactice, oameni de cultură şi artă din localităţile de pe Valea Izei şi Valea Vişului, pelerini statornici ai sfântului locaş de închinare, printre care foarte mulţi tineri, credincioşi din Moisei şi satele din jur.
Cuvântul de învăţătură
Un frumos şi cuprinzător cuvânt de învăţătură a rostit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, în care s-a referit la praznicul Întâmpinării Domnului şi la pericopa evanghelică ce se citeşte în această zi importantă, la Naşterea Mântuitorului, venit pe pământ ca să răscumpere păcatul strămoşeşc.
„Astăzi îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, adus la templul din Ierusalim ca să se împlinească legea, deoarece n-a venit în lume ca să strice legea, ci să o desăvâţească, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul. A fost adus la templul din Ierusalim ca să fie închinat lui Dumnezeu, după tradiţia iudaică, la 40 de zile de la Naştere. Aici, la templu, este întâmpinat de bătrânul Simeon, care aştepta de mult timp venirea Fiului lui Dumnezeu şi împlinirea tuturor prorociilor. În această zi este mare praznic împărătesc, care ne aduce aminte de ascultarea de Dumnezeu. Prazicul acesta sfânt şi sfinţitor, pe care Dumnezeu ne-a chemat să-l trăim astăzi aici, în această frumoasă mănăstire, are multiple dimensiuni duhovniceşti, pentru că o vedem pe Maica Domnului oferindu-şi pe Fiul ei omenirii, ca să ne răscumpere şi să ne mântuiască pe noi. Să rămânem fideli Bisericii şi Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că, astfel făcând, rămânem în Casa Tatălui nostru cel Ceresc.”
Obştea Mănăstirii Moisei a oferit Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.
Mănăstirea Moisei este cea mai veche mănăstire din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, ridicată pe terenul donat de un om bogat din localitate, după ce, se zice, a auzit glas de clopot în pământ, odihnindu-se după munca la fân la umbra unui brad de pe locul viitoarei mănăstiri. Donaţia este confirmată prin ducumente. Localitatea Moisei este una dintre cele mai vechi şi mai mari comune din judeţ, care se întinde pe o suprafaţă de 113 km pătraţi. Mănăstirea este pomenită în documente în 1637 ca reşedinţă a Episcopului Dumitru Pop şi metoc al Mănăstirii Putna. În incinta mănăstirii se află biserica de lemn, sfinţită în 1672 de către Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Ardealului. Biserica nouă de zid este construită între 1910-1911, pictată de abia în 1982 şi sfinţită în 1986.