La Liceul Teoretic ,,Bogdan-Vodă” din Vișeu de Sus evenimentul legat de sărbătorirea Unirii Principatelor Române a început cu audierea imnului naţional,,,Deșteaptă-te, române!”.A continuat cu un cuvânt înainte realizat de doamna profesor Mihaela Boșca și o prezentare succintă a elementelor urmărite ȋn această zi de către Denis Florin Năsui, președintele Consiliului Şcolar al Elevilor.Ȋn continuare, elevul Mihai Pop,din clasa a 10-a E profil filologie, a susţinut o prezentare despre cele trei uniri, punctând elementele definitorii ale fiecărora dintre aceste evenimente importante. Următoarele momente au aparţinut elevelor Lenuța Clipei, Delia Covaci, Elisa Sinatovici, din clasa a 10-a E,profil flologie,ele au prezentat faptele anterioare Unirii Principatelor, Claudiu Liposchi,tot din această clasă, împreună cu Denis Florin Năsui au prezentat evenimentul istoric sus-menţionat ȋntr-un context general, ilustrând cum a fost posibilă realizarea sa.
Fabiana Timșac și Raluca Sinatovici, eleve ȋn clasa a 10-a E ,profil filologie, au prezentat viața lui Alexandru Ioan Cuza,o personalitate marcantă pentru această perioadă, sub conducerea căreia vor funcţiona Principatele Unite. Elevele au dezvoltat, ȋn continuare, reformele realizate sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, apoi Bianca Băg a explicat cum s-a realizat recunoașterea internațională a Unirii. Daniela Pop, Bianca Rubei și Lidia Ostaș,eleve din clasa a 10-a E, au prezentat Transilvania în timpul acestui eveniment unificator, iar Antonia Coman a ilustrat semnificația drapelului naţional. La finalul acestor precizări de ordin istoric, Mădălina Jurj, elevă a aceleiași clase, le-a pus ȋn evidenţă participanţilor informații despre Hora Unirii, despre simbolistica unităţii și mesajul de solidaritate pe care aceasta ȋl reprezintă.
A doua parte a evenimentului a avut ȋn prim plan realizarea unor momente artistice, completând astfel resursele istorice cu câteva poezii recitate de către elevii clasei a 10-a E și anume :,,Alexandru Ioan Cuza”, ,,Unirea”, ,,Strigăt de Unire”, ,,De ziua Unirii”, ,,Pe tricolor e scris Unire” , ,,Hora Unirii”.
De asemenea, contribuţia creativă personală ȋn acest sens s-a realizat prin creaţiile elevei Mihaela Pop, din clasa a 11-a D, coordonată de doamna profesor Mihaela Boșca, eleva a citit o creație proprie, o poezie dedicată Unirii Principatelor.
Momentul următor a fost susţinut de elevii clasei a 11-a E,coordonaţi de doamna profesor Ana Andreica, ei punând ȋn faţa publicului o reprezentare teatrală după povestirea lui Ion Creangă ,,Moș Ion Roată și Unirea”, interpretată de elevii Monica Blaga, Crina Bercheș, Vasilică Mihali,Patricia Melniciuc și Teodora Şimon. Piesa a reușit să surprindă realităţile vremii, dorinţa de unitate a oamenilor de rând, dar și existenţa unei mari dezbinări ȋntre clasele sociale ale vremii.
Evenimentul s-a ȋncheiat cu o mică horă a unirii, pe fondul muzical realizat după celebra poezie a lui Vasile Alecsandri, la aceasta luând parte elevii și profesorii implicaţi ȋn această acţiune.
Ȋn concluzie, evenimentul de faţă a readus ȋn prim plan importanţa unităţii dovedite ȋn a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când, prin contribuţiile personale ale făuritorilor Unirii Principatelor, s-a realizat un deziderat mult visat ȋn teritoriile românești, deziderat ȋmplinit și desăvârșit ȋn secolul următor prin Marea Unire din 1918.
Autor: Monica Maria Grad, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic ,,Bogdan-Vodă”, Vișeu de Sus