Tânăr de 17 ani, din Moisei, depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe drumul public
Duminică dimineaţa, la ora 04,25, poliţiştii din Borșa au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Dragoș Vodă din oraş. La volan a fost identificat un tânăr de 17 ani, din Moisei, iar în calitate de pasageri în autoturism se aflau alţi doi minori.
Întrucât tânărul care a condus autoturismul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.
La Ţicău, un tânăr, care a condus un autoturism fără a deţine permis, a provocat un accident de circulaţie. Sâmbătă seara, în jurul orei 23.00, poliţiştii au intervenit la accidentul sesizat telefonic. La faţa locului s-a constatat că tânărul de 19 ani, din localitate, care conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a direcției sale de mers și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.