Turistul de 75 de ani din Ungaria, care se rătăcise miercuri în Munţii Rodnei, în timpul unei drumeţii spre Vârful Gârgalău, a fost găsit de către salvamontiştii din Borşa în viaţă şi într-o stare relativ bună de sănătate, potrivit datelor comunicate joi de către şeful Salvamont Bistriţa-Năsăud, Mircea Baciu, potrivit Agerpres.
Incepând de ieri dupămasă, pompierii, salvamontiștii, jandarmii și rangerii desfășoară acțiuni de căutare a unei persoane, de origine maghiară, rătăcită în Pietrosul Rodnei. Persoana se afla în drumeție organizată, cu ghid, împreună cu alte 49 de persoane, iar la coborârea de pe munte aceasta nu a mai ajuns la locul de întâlnire.
Căutările s-au desfășurat până ieri in jurul orei 12 p.m., iar în această dimineață s-au reluat. Salvamontiștii, pompierii, jandarmii și rangerii desfășoară căutările pe trei zone: Lala, Bila Putredu și Gârgălău. De asemenea, se pregătesc să intervină și forțe din județul Bistrița-Năsăud.