Se fură pe rupte pădurea din Maramureș. O societate comercială din Moisei prinsă cu mața-n sac
Poliţiştii intensifică controalele pentru depistarea persoanelor care transportă ilegal material lemnos
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat în acest week-end o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilicite din domeniul silvic, în special pe linia transporturilor ilegale de materiale lemnoase.
În cadrul acţiunii, pe D.J. 186D, pe raza localităţii Șieu, a fost depistată o autoutilitară care aparţine unei societăţi comerciale cu sediul în Moisei, cu care se transporta lemn rotund, de esență fag.
În urma inventarierii materialului lemnos a reieșit că mai multe piese, cu un volum total de 12,274 mc, nu corespundeau cu dimensiunile înscrise în avizul de însoţire. A fost dispusă măsura sancționării societății susmenționate, cu amendă de 3000 lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
De asemenea a fost dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos, care a fost predat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Dragomirești.foto:arhiva