De ultimă oră! Un tânăr din Borşa a fost arestat după ce a provocat un adevărat dezastru prin incendiere.foto
Vineri, 25 mai, în jurul orei 01.00 poliţia Borşa a fost sesizată despre faptul că pe strada Independenţei din oraş are loc un incendiu la o magazie de lemne.
Pentru stingerea incendiului, care a cuprins mai multe magazii de lemne şi care s-a extins şi la un autoturism, au intervenit lucrători şi autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş – subunităţile Borşa şi Vişeu de Sus, precum şi două autoutilitare tip cisternă din cadrul Primăriei Oraşului Borşa.
Conform bilanţului final, distrugerile provocate de incendiu au fost însemnate: 20 de anexe gospodăreşti în care erau depozitate bunuri casnice şi importante cantităţi de material lemnos de foc, două autoturisme şi o motocicletă, iar ca urmare a efectului termic, au fost afectate şi două blocuri de locuinţe situate pe aceeaşi stradă.
Proprietarul unui autoturism afectat de incendiu a încercat să intervină pentru stingerea incendiului şi a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire nu a fost necesară internarea acestuia.
Incendiu devastator la Borșa. În urma incendiului au rezultat două victime și pagube importante
Incendiu devastator la Borșa. În urma incendiului au rezultat două victime și pagube importante
Publicată de Jurnalmm Maramures pe 25 Mai 2018
Cercetările efectuate pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului au stabilit că incendiul a fost iniţiat printr-o acţiune umană intenţionată.
În urma investigaţiilor întreprinse de poliţiştii borşeni, a fost identificat un tânăr de 23 de ani din oraş, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reţinut în aceeaşi zi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi distrugere prin incendiere iar la data de 26 mai Judecătoria Vişeu de Sus a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.