Descriere impresionată a cartierului Baia Borșa, revăzut după ani de zile de un fost locuitor al zonei. ”Baia Borșa este locul în care câteva suflete cred într-o poveste fără sfârșit”
Baia Borșa este locul în care câteva suflete cred într-o poveste fără sfârșit, poveste începută în urmă cu mai bine de 170 de ani. Cartierul este asezat într-una dintre cele mai frumoase și pitorești zone ale Maramureșului istoric, inițial o localitate minieră construită între 1927 și 1992. Zona a fost părăsită și apoi vandalizată în ultimii ani. Cartierul avea cândva aspectul unei stațiuni situată pe un platou care domina locația. Baia Borșa este un loc în care multă lume își dorește să ajungă, dar nu să rămână, deși s-a construit și modernizat mult în ultima perioadă.
”Ceea ce pentru noi reprezintă semne ale civilizației, pentru ei este doar o lipsă firească din viața lor”
Mult din ceea ce pentru noi, majoritatea, reprezintă semne ale civilizației, pentru ei este doar o absență normală, o lipsă firească din viața lor. Cu toate acestea, nu pot trece peste lipsa unui mediu normal, a unui confort elementar. Fără oamenii care au mai ramas și pensionarii Băii Borșei, am vedea doar un fundal gri, care arată ca în cel mai urât coșmar: blocuri întregi nelocuite, apartamente care înafara pereților nu mai au nimic; tot ceea ce a fost lemn, mine și fier a fost smuls și pus pe foc, sau vândut în America de Sud, prin acea tristă ieșire la mare la port pe nave și vapoare. Printre aceste dărâmături, care aduc mai degrabă cu scene din filmele despre sfârșitul lumii, am fost întâmpinat de copii și vechi prieteni, care înainte să te sufoce cu întrebări îți dau „Bună ziua”. Pentru ei eram „nenea Gogu, musafirul curios. I-am lăsat să se obișnuiască cu prezența mea, pentru a putea surprinde mai bine emoția copilariei lor, dintr-o simplă zi de august 2015. M-am lasat purtat de ei prin fiecare colț al „cartierului meu mult îndrăgit, Baia Borșa, trecând prin fața mea cu scutere sau rugându-mă să-i las să îmi aducă apă plată de la izvorul de sus, aflat pe ulița unde ei își creaseră locuri de joacă. Am rămas impresionat și uimit de felul în care știau să se bucure și să zâmbească, gesturi simple, dar care contrastau profund cu locul.
S-a creat rapid o relație specială între mine și subiecții fotografiilor mele. Am reușit să rețin pe peliculă momente unice, permițându-mi, astfel, să transmit mai departe, prin imagini, o poveste a unei lumi străine de noi, dar în același timp atât de aproape, pentru că acolo m-am născut și am trăit toată copilaria mea.
”În Baia Borșa o să fie o liniște apăsătoare. Seamănă, mai degrabă, cu o Rusie înghețată”
În cele din urmă am ajuns și în zona cea mai înaltă al cartierului meu mult îndrăgit, unde aproape toate blocurile sunt părăsite, sau toți au de gând să vândă și să plece de acolo. Blocurile arată acum de parcă nu ar fi fost construite în totalitate, ușile, ramele ușilor și ale geamurilor au fost vândute sau transformate în lemne de foc, iar balustradele scărilor, gardurile și tot ce era din fier au fost duse la fier vechi. De aceasta dată, în Baia Borșa o să fie o liniște apăsătoare. Seamănă, mai degrabă, cu o Rusie înghețată.
Intrând în vorbă cu ei, cu bătrânii, cu băștinașii locului, că doar acolo am crescut și acolo aș vrea să mor până la urmă.. mi-am dat seama că fiecare om în parte a contribuit cu ceva la ridicarea cartierului unde am crescut, cartier ce trăiește acum doar din voința celor ce mai locuiesc acolo și a celor care trimit bani acasă sau datorită acelor dragi pensionari, mame și tați care mai merg, sărăcuții, la poștă să ridice pensia și care s-au dovedit a fi extrem de prietenoși și sociabili.
Istoria necenzurată a Băii Borșei
Am aflat de la ei istoria necenzurată a Băii Borșei, ceea ce știam din copilărie și nu numai, istorie pe cale de a fi îngropată acum. Borsabánya, numele inițial al cartierului meu, a fost înființat în 1773, pe vremea administrației austriece. La început a fost doar o colonie muncitorească, formată din 23 de familii cu nume de Stetko, fiind azi Ștețco,Tamasz fiind azi Timiș, Danks fiind azi Danci, Mihaly fiind azi Mihali ș.a.m.d., activitatea lor de bază fiind exploatarea lemnului. Istoria s-a schimbat radical cu 7 ani mai târziu, când tăietorul de lemne, Mathias Hammer, poreclit și tradus în română Matei cel Mare din Baia Borșa sau Borsabánya , un mic boier care a descoperit o „piatră aurită și lucioasă”, constatându-se, astfel, ca era minereu de cea mai bună calitate. La 15 decembrie 1893 a fost inaugurată prima cale ferată trasă de cai într-o mină care se chema Socolescu, mina montană de pe vârful Toroiaga, care pare acum a fi doar o fantomă bântuită de spiritele trecutului și de amintirea ortacilor decedați în cumplitele accidente din mină.
Un singur gând mă neliniștește. Nu se mai simte veselia de altă dată, când eram eu copil acolo, când eram acei mulți copii care umpleam trei școli în Baia Borșa, dar m-am consolat cu nepoțica mea, Maria, care mi-a povestit, bucuroasă, că din 14 septembrie sunt cu toții la școală, iar când va suna clopoțelul, acest loc se va umple din nou de viață!
”Gândul meu a fost să mă întorc de la Baia Borșa cu un ansamblu de imagini care să completeze fericit povestea acestui loc”
Am îndrăznit, o dată, să bat la ușa grădiniței, cu doi ani în urmă, unde am fost întâmpinat cu un salut rostit în cor de preșcolarii de la grupa mică și grupa mare, cand am mers să îmi iau nepoțica, pe Maria, și să o conduc acasă. Am rămas cu ei, câteva momente, la insistența educatoarei, să le ascult poeziile și cântecele, să le surprind jocul. Am fost impresionat atunci când Luca, copilașul care ma recunoscuse, mi-a arătat că știe cum se pun mesaje pe un telefon celular, agățânduse de telefonul meu etc și Maria, nepoțica, arătându-mi mândră 2 buline roșii ca și obrajorii ei.
L-am întâlnit, apoi, pe domnul Ilovan, fostul meu director și în acelasi timp profesor, undeva pe la etajul 2, lângă fosta mea clasă și laborator de matematică. Acesta mi-a povestit despre ce și cum mai este la școală și la gradiniță în același timp, și cum am intrat dintr-o vorbă în alta, încet-încet ma îndepartăm spre Secu, cu îndragita mea nepoțică spre casă.
Am încercat, și de această dată, să surprind măcar puțin din senzaționalul vieții, din simplitatea și frumusețea oamenilor. Deși poate esența este tristă, am făcut tot posibilul să dau o notă calmă și împăcată fiecărei stări a „actorului de moment”. Gândul meu a fost să mă întorc de la Baia Borșa cu un ansamblu de imagini care să completeze fericit povestea acestui loc, dar am realizat că fiecare imagine în parte are puterea să povestească la fel de mult.
Timpul petrecut în Baia Borșa și întru totul acolo unde îmi place să traiesc s-a devedit a fi o experiență de viață. Am avut multe de învățat de la oamenii acestui loc, mulți mi-au zis: ”Gogule, eu în locul tău nu mi-aș forța norocul să investesc în Baia Borșa”, au fost cuvintele lor, al acelor mulți prieteni și vecini care m-au surprins pe marginea blocului, la parter, unde locuiam înainte, uitându-mă în jos, aproape cu capul în pamant. Acele cuvinte m-au întărit și mi-au dat curaj, deși erau doar vorbe de deznădejde și descurajare. Astfel de cuvinte m-au făcut să îmi doresc să ma întorc în Baia Borșa pentru a mai sta cu oamenii și cu neamurile mele dragi rămase acasă și pentru a încerca să le transmit poveștile mai departe, prin imagini, fapte și aceste cuvinte împărtășite cu voi, pe un monitor virtual. Ce să vă mai zic, dragi prieteni?
La Baia Borșa localnicii nu se mai salută cu „Noroc bun”, ci cu ”Bine ai venit”!
Încet-încet, lucrările de închidere a minelor au intrat în linie dreaptă, cu mulți ani în urmă, iar Baia Borșa moare dacă Primăria Borșa nu își aduce aminte de noi.
La Baia Borșa localnicii nu se mai salută cu „Noroc bun”, ci cu ”Bine ai venit”! Totul a început în 13 februarie, cu acea ordonanță blestemată care a trimis zeci și sute de muncitori într-un concediu pentru todeauna și i-a lăsat pe viață fără serviciu. O noapte de vineri fatală, de 13 februarie, în care pântecul pământului din cea mai adancă exploatare din România a răbufnit. Țărâna și politica murdară au luat gaj 5.600 de vieți. A lasat în urmă 2.120 de copii orfani de salarii și nevoi. A urmat exodul, emigrația, chinurile… plecări la muncă în Spania, Italia, Franța etc.
La ani mulți depărtare de la explozie, se acutizează declinul zonei. Toată populația tânără a început să plece la muncă în străinătate, mai ales în Italia. Alții, care au mai reușit să își vânda agoniseala de prin străinatate s-au mutat de unde au venit. Cei mai curajoși au rămas acasă sau în străinătate. Dumnezeu mai știe…
Peisajul este dezolant: blocuri întregi nelocuite, sute de apartamente pustii și o tăcere mormântală
Vom trăi o viață de dezrădăcinați? Sper că nu, mulți tineri au îndrăznit să-și unească destinele la îndrăgitele noastre biserici ortodoxe și biserica catolică din Baia Borșa. Au fost ultimele nunți? Sper că nu! În cartierul nostru din Baia Borsa, peisajul este dezolant: blocuri întregi nelocuite, sute de apartamente pustii și o tăcere mormântală, așa că nu îmi dau seama de ce ei sunt aici, dar îi apreciez și îi iubesc în același timp… Bravo vouă, celor ce nu uitați de Baia Borșa și de locurile unde v-ați născut, vă admir!
Mulți mâncare își cumpără pe datorie și o gătesc pe sobe improvizate, ale căror burlane ies din pereți sau direct pe ferestrele afumate. Apă caldă la robinet n-au simțit de peste un deceniu….
Primarul Borșei, care riscă să rămână chezaș peste o localitate de bătrâni cu pensii mizere, e dispus să facă orice să fie bine,dar locatarii și tinerii mi-e frică că vor vinde blocurile cu câteva mii de euro, negociabil. În ciuda sumei derizorii, nimeni nu se apropie de ele. Oare Baia Borșa a devenit un loc blestemat?
În minele de acolo, de la Baia Borșa, și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni și sunt peste 3.600 de răniți
Poate că au mai rămas doar 7 mineri aici, dar nu cred. Probabil nici unul.
Exploatarea minieră de la Baia Borșa aparține societății miniere din Baia Mare, Remin. Activitatea de producție era subvenționată de la bugetul statului. Ministerul Economiei și Comertului a decis, acum câțiva ani, după ce a evaluat toate exploatările, că la Baia Borșa trebuie să înceapă programul de închidere.
După aproape 120 de ani, exploatarea minieră de la Baia Borșa, cel mai important centru al fierului și al aurului din Maramureș, una dintre cele mai vechi exploatari ale bazinelor miniere din România și cea mai adâncă din Europa își încheie ciclul.
Acum, în gaura de pământ adâncă de 1.600 de metri poate mai lucrează cineva, dar nu cred, unul sau doi oameni, probabil, sunt acei ce întrețin mina sau deloc și cu frică în ochi și în respirație, intră zilnic acolo, unde, cu ani mulți în urmă au murit colegii, frații sau tații lor, mai fac îndiguiri, astupă puțurile și galeriile si cam atât….
Reconversia profesională la Baia Borșa nu mai interesează pe nimeni. Puținii oameni rămași în localitate trăiesc din bruma de bani care le-a mai rămas de pe urma disponibilizării sau ce mai primesc de prin străinatate, de la copii, și din pensii care nu ajung niciodată.
Aș vrea să amintesc, în concluzie, că, în minele de acolo, de la Baia Borșa, și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni și sunt peste 3.600 de răniți. Va pup, dragi prieteni!!
Gogu Roberto