La investirea în funcția de consilier local, fiecare ales borșean depune următorul jurământ: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Borșa”. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Pentru binele sau interesul cui se luptă Maria Mihali, consilier local în cadrul Consiliului Local Borșa? Pentru binele orașului Borșa?
Ipostaza în care doamna Maria Mihali a fost surprinsă zilele trecute ar putea indica cu totul altceva. Se pare că interesele Composesoratului Borșa sunt mai importante pentru doamna consilier, care nu încetează să denigreze instiutuția în care și dânsa a lucrat zeci de ani, precum și pe actualii angajați, cărora le adresează injurii și apelative jignitoare.
Litigiile apărute între Asociaţia Composesorală Borşa și Primăria Orașului Borșa s-au soldat la finele săptămânii trecute cu o încercare de executare silită a unor bunuri din Patrimoniul Primăriei Borșa.
La această acțiune, vocea consilierului local Maria Mihali s-a făcut auzită insistent la intrarea și pe holurile instituției.
Ca de fiecare dată, în favoarea grupului pe care l-a sprijinit dintotdeauna și în defavoarea orașului Borșa, ale cărui interese ar trebui să le apere în calitate de consilier local!