Ieri dimineaţă, la ora 08.12, pe DN 18, în oraşul Borşa, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că un tânăr de 33 de ani din Borşa, care conducea un autoturism spre Moisei, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul care rula în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta. Autoturismul lovit a intrat de asemenea în coliziune cu cel din faţa sa, care se pregătea să efectueze un viraj la stânga. În urma impactului conducătoarea autovehiculului din mijloc, o femeie în vârstă de 38 de ani a fost rănită uşor şi a rămas sub supraveghere medicală în spital.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
foto:arhiva