Sub coordonarea procurorului, poliţiştii maramureşeni au efectuat mai multe percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane domiciliate în Borşa, bănuite că au braconat un cerb. În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe bunuri iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor bănuite.
Ieri, 07 februarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Borşa, sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat patru percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Persoanele vizate, mai mulţi bărbaţi domiciliaţi în oraşul Borşa, sunt bănuite că în perioada 18 – 19 decembrie 2016 ar fi braconat un cerb în locul numit ,,Gura Băii”.
În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au descoperit şi ridicat în vederea continuării cercetărilor trei trofee de cerb carpatin, un trofeu căprior, carne de vânat precum şi alte bunuri provenite din activităţi infracţionale.
Faţă de unul dintre suspecţi a fost dispusă măsura controlului judiciar şi sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Foto: Arhiva