Teren de sport multifuncțional dat în folosință la Borșa
Începând de astăzi, locuitorii din Borșa vor avea la dispoziție un teren de sport multifuncțional. Dotat cu gazon sintetic, terenul va permite practicarea mai multor sporturi: fotbal, handbal, baschet, tenis sau volei.
Amenajat în proximitatea Liceului Borșa, noul teren de sport va asigura condiții optime pentru desfășurarea orelor de sport și pentru stimularea practicării sportului la nivelul orașului.
Cu o lungime de 40 m și o lățime de 20 m, terenul este prevăzut a fi dotat cu instalație de nocturnă, tribună și vestiare. Gazonul artificial va permite practicarea sportului în orice perioadă a anului, indiferent de condițiile meteorologice.
Investiția a fost realizată de către Primăria orașului Borșa în timp record. Primarul Timiș Ion Sorin a urmărit îndeaproape evoluția lucrărilor, pentru a se asigura că terenul de sport va fi finalizat la timp pentru începerea noului an școlar. Se continuă astfel seria lucrărilor de calitate realizate în și pentru comunitatea de la poalele Pietrosului.