Biblioteca Orășenească Borșa a găzduit astăzi, începând cu ora 11, o dezbatere publică privind oportunitatea implementării la Borșa a unui nou proiect finanțat din fonduri europene.
Scopul acestui proiect este realizarea unui punct Salvamont, a unor puncte de observare, filmare și fotografiere, a unui refugiu montan care să ofere adăpost și prim-ajutor turiștilor aflați în dificultate și amenajarea a doua terase belvedere cu o poziție geografică extraordinară pentru admirarea peisajului pitoresc de excepție: Parcul Național Munții Rodnei și Parcul Natural Munții Maramureșului.
Obiectivele principale ale proiectului sunt: atragerea de investitori și creșterea gradului de atractivitate a zonei; creșterea numărului de vizitatori în parcurile naturale ale zonei și a duratei sejurului acestora prin diversificarea ofertei turistice; dezvoltarea unităților de cazare și creșterea numărului de salariați în ocupații turistice.
Beneficiarul proiectului va fi Primăria orașului Borșa, care dorește să consolideze potenţialul turistic ce va fi generat de deschiderea Pârtiei Olimpice Borşa, prin diversificarea serviciilor SALVAMONT.
Turismul reprezintă o axă strategică pentru dezvoltarea sustenabilă viitoare a orașului Borșa și constituie o prioritate pentru administrația publică locală. Crearea unei astfel de investiții a avut la bază potențialul oferit de orașul Borșa în ceea ce privește turismul montan și nu numai, precum și preferințele turiștilor pentru experiențele autentice, serviciile discrete și de calitate, care vor face din aceste posturi/puncte una din locațiile preferate pentru evadare/relaxare ale turiștilor veniți în zonă, având în vedere că este necesară o varietate de atracţii care poate oferi mai multe oportunităţi de petrecere a timpului liber.
La dezbaterea publică au participat Timiș Ion Sorin, primar al localității, operatorii locali din turism și servicii, echipa de implementare a proiectului, precum și alte persoane interesate de dezvoltarea constantă a orașului Borșa.