După o plimbare prin BORSA fără carnet s-au ales cu DOSARE penale!
În timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere pe principalele artere de circulaţie de pe raza judeţului, poliţiştii au depistat şase persoane care se deplasau cu autoturismele chiar dacă se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Alte trei sunt cercetate pentru conducere fără permis sau conducere cu dreptul de a conduce suspendat.
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au fost la datorie şi au acţionat pe principalele artere de circulaţie de pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere precum şi pentru depistarea şi sancţionarea celor care pun în pericol siguranţa traficului rutier. Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat pe raza localităţilor Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bozânta Mare, Buzeşti şi Dămăcuşeni, şase conducători auto care aveau o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestora le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Trei persoane au fost depistate în timp ce conduceau autovehicule pe raza localităţilor Baia Mare şi Borşa, două dintre ele fără să deţină permise de conducere iar una având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale iar cercetările continuă sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia să nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Foto: Arhiva