Quantcast
Channel: Jurnal de Borsa – JURNAL MM – Doar STIRI – Maramures
Viewing all articles
Browse latest Browse all 1079

Aproximativ 240 de persoane cu dizabilități din Borșa vor beneficia de serviciile medicale furnizate prin telemedicină

$
0
0

Serviciile de telemedicină intră în sectorul public. Primăria Borșa din Maramureș încheie un parteneriat cu Telios Care și oferă acces la servicii medicale persoanelor cu dizabilități din localitate.

Aproximativ 240 de persoane cu dizabilități din Borșa, precum și însoțitorii acestora vor beneficia de serviciile medicale furnizate prin telemedicină de Telios Care

Telios Care, unul dintre principalii furnizori de servicii de telemedicină din România, va oferi, începând cu această lună, servicii medicale prin telemedicină pentru persoanele cu dizabilități și pentru însoțitorii acestora aparținând unității administrativ teritoriale Borșa, din județul Maramureș.

Este pentru prima oară când o instituție publică din România contractează astfel de servicii, în demersul de a veni în întâmpinarea unei nevoi esențiale a populației orașului, aceea de sănătate accesibilă. Telemedicina oferă o formulă de viitor în asigurarea facilă și rapidă a serviciilor de sănătate, la costuri mai scăzute față de formele convenționale de prestare a serviciilor medicale.

Acest prim parteneriat încheiat între Telios Care și Primăria orașului Borșa constă în furnizarea de servicii medicale prin telemedicină unui număr de aproximativ 240 de persoane cu dizabilități, precum și însoțitorilor acestora și reprezintă doar un prim pas din cadrul unei colaborări mai ample ce vizează și alte categorii de populație.

Colaborarea public-privată este menită să reducă din presiunea pe sistemul de sănătate foarte aglomerat, serviciile oferite fiind complementare celor clasice și reușește astfel, prin telemedicină, să realizeze o formulă viabilă și imediată ce duce la creșterea calității vieții.

Parteneriatul oferă totodată UAT-urilor posibilitatea de a furniza nu numai sănătate prin această formulă, ci și de a avea un rol activ în conștientizarea și educarea populației în legătură cu progresele tehnologice din domeniul medical.

Noul parteneriat marchează prima acțiune majoră a Telios Care după atragerea unei noi runde de finanțare. În urma acesteia, Telios Care va accelera planurile de dezvoltare atât în România cât și în regiune. Astfel, compania vizează îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate, prin introducerea mai rapidă pe piață a dispozitivelor medicale la distanță, prin adăugarea de noi servicii în platformă care oferă chiar posibilitatea vizitelor la  domiciliu, dar și prin creșterea procentului de afecțiuni complexe rezolvate prin telemedicină.

Pentru anul în curs, Telios Care se așteaptă la o creștere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care tot mai mulți pacienți apelează la telemedicină ca primă soluție în multe situații.

Telios Care a înregistrat anul trecut o creștere de 10 ori a numărului de utilizatori de servicii de telemedicină, având în prezent peste 100.000 de beneficiari din toată țara. Compania estimează pentru 2021 o dublare a numărului de pacienți prin includerea serviciilor Telios în produse de asigurări și abonamente medicale, precum și prin vânzări directe la companii.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 1079

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48